Francul și dolarul ating noi valori record; moneda americană s-a apropiat de 4 lei

Francul și dolarul ating noi valori record; moneda americană s-a apropiat de 4 lei
Publicat: 23/01/2015, 14:04
Actualizat: 22/03/2019, 18:53

Referința pentru franc a crescut cu 6,65 bani, de la 4,5152 lei joi. Cursul pentru anunțat de BNR se află astfel pentru a doua ședință consecutiv peste nivelul euro.

Banca centrală a anunțat un curs în urcare puternică pentru dolar, cu 12,59 bani (3,25%), la 3,998 lei, după ce euro s-a depreciat joi și vineri față de moneda americană pe piețele externe, în urma anunțului Băncii Centrale Europene că va lansa un program masiv de achiziții de obligațiuni.

Evoluția dolarului în raport cu leul este determinată de raportul dintre moneda americană și cea europeană pe piețele externe.

Cursul pentru francul elvețian anunțat de BNR a atins niveluri record joi și vineri săptămâna trecută, dar și luni, miercuri și joi săptămâna aceasta, ca urmare a eliminării a plafonului minim impus de Banca Elveției pentru cursul franc/euro.

Francul s-a apreciat puternic începând de săptămâna trecută, după ce banca centrală a Elveției a decis joi să renunțe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul anunțat de BNR anterior deciziei Băncii Elveției, francul se află în creștere cu 22,5% față de leu.

Cotația pentru euro a scăzut cu 0,7 bani, la 4,4935 lei, moneda națională beneficiind doar marginal de deprecierea generală a euro.

BCE va lansa în martie un program extins de achiziții de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 și care va include cumpărarea de obligațiuni guvernamentale. Valoarea programului, de aproape 1.100 miliarde de euro, era așteptată de piețele financiare.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Aproape de ora 13:00, când BNR anunță cursul de referință, euro era cotat în piața interbancară la 4,4935 – 4,4970 lei, față de 4,4976 lei în tranzacțiile derulate pe finalul ședinței de joi.

„Leul s-a întărit joi cu 0,2%, spre 4,49 lei/euro, în special în a două parte a zilei, aparent impulsionat de optimismul care a urmat anunțului BCE privind un program de achiziții de obligațiuni suverane. Continuarea mișcărilor pozitive din piețele europene sugerează că actorii din piețe au fost surpinși de anunțul de joi, iar acest lucru ne face să credem că recentele câștiguri ale leului ar putea fi urmate de altele. Astăzi, leul s-a întărit sub 4,49 lei/euro în urma primelor tranzacții, dar nu a avut puterea să continue. Ne așteptăm la o zi fără variații mari, având în vedere că investitorii așteaptă rezultatele alegerilor anticipate din Grecia din acest sfârșit de săptămână, în condițiile în care Syriza a părut să se distanțeze în sondaje în ultimele zile”, a afirmat într-o notă către investitori și analiști economistul șef al ING Bank România, Vlad Muscalu.

În Grecia vor avea loc duminică alegeri parlamentare anticipate, iar partidul stângii radicale, Syriza, ocupă prima poziție în sondaje. Syriza s-a exprimat în repetate rânduri împotriva măsurilor de austeritate impuse de zona euro și FMI Greciei pentru un pachet substanțial de împrumuturi, iar piețele financiare sunt precaute, considerând că există chair riscul ca țara să iasă din zona euro.

Volumele din piața interbancară locală au fost foarte ridicate, depășind de două ori media pentru prima jumătate a zilei, iar schimburile au avut loc între un minim de 4,488 lei/euro și un maxim de 4,494 lei/euro.

În regiune, forintul și zlotul s-au apreciat cu 0,3% în raport cu euro.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au stagnat la 0,09% – 0,48%, pe an, față de 05% – 0,42% pe an în ziua anterioară.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut la 0,24% – 0,73% pe an, de la 0,2% – 0,68% pe an joi.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a stagnat la 1,57% pe an.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal